top of page

​
​
                                                                       Postul in lumina Sfintei Scripturi​


       

​
               Postul isi are originea in gradina Edenului cand celor doi oameni Dumnezeu le porunceste sa se abtina a manca din pomul cunostintei binelui si al raului ,atentionandu-i totodata ca neascultarea acestei porunci va avea ca si consecinta moartea si totodata ruperea legaturii harice cu Creatorul. Omul a neascultat aceasta porunca ,iar pedeapsa nu s-a lasat asteptata ,omul a fost imbracat cu haine de piele ,adica cu moarte, si izgonit din paradis ca un calcator de lege dupa cum ne spune si Sfantul Vasile cel Mare: „N-am postit, si am fost alungati din rai !Sa postim, dar, ca sa ne intoarcem in rai !Nu vezi ca Lazar a intrat prin post in paradis ?Nu imita neascultarea Evei !Nu lua din nou sfatuitor pe sarpe, care ne sfatuieste sa mancam ca sa ne curatim trupurile! Din acest moment ,unul crucial al intregii umanitati, omul a dus o viata cu mult diferita de cea de dinainte ,insasi natura al carei stapan a fost ,a devenit pentru om atat binecuvantare cat si blestem ,deoarece caderea primilor oameni in pacat a avut repercursiuni grave la nivelul intregii creatii ,animalele si natura nemai-supunandu-se omului ca odinioara. Omul a incercat sa isi rascumpere vina pacatului infaptuit in ziua caderii si sa se apropie de Dumnezeu ,insa adevarul este ca Dumnezeu inainte de toate a fost predispus la impacare ,deoarece El este Cel care „ne-a iubit intai”. Primul pas a fost facut de om prin jertfele pe care le aducea ,insa dupa alegerea poporului Israel ca popor ales ,omul a primit de la Dumnezeu prescriptii clare in ceea ce priveste viata de zi cu zi ,printre acestea numarandu-se sarbatorirea Anului Jubileu si postul ca mijloc de pocainta si de apropiere de Dumnezeu.
            In paginile Sfintei Scripturi gasim cel mai elocvent model de postire in persoana Sf Prooroc si Imparat David ,care dupa ce pacatuise cu sotia unui soldat de al sau pe nume Urie Heteul si avand pe deasupra pe constiinta si vina uciderii acestuia ,a fost pedepsit de Dumnezeu cu moartea copilului rezultat din acest adulter .Dupa plecarea Proorocului Natan care a adus aceasta teribila veste, David s-a cait de pacatul savarsit, petrecand sapte zile in post si rugaciune sperand ca Lui Dumnezeu i se va face mila de el si va lasa copilul sa traiasca. Dupa sapte zile copilul a murit ,iar David s-a spalat ,s-a uns si s-a dus sa se roage .Intorcandu-se,slugiile l-au intrebat cum de a postit cand copilul era bolnav ,iar dupa moartea acestuia se poarta ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic .Raspunsul lui David a fost acesta: „Cata vreme copilul era viu, am postit si am plans, caci socoteam: cine stie, poate ma va milui Domnul si va trai copilul ,dar acum el a murit;de ce sa mai postesc?il mai pot eu oare, intoarce?eu ma voi duce la el, iar el nu se va mai  intoarce la mine”( 2 Regi 12,22-23). David a fost un om desavarsit si spre deosebire de restul poporului care privea postul ca o prescriptie obligatorie care trebuia urmata si care se referea in primul rand la mancare , vede prin post unit cu rugaciunea in primul rand un mijloc de a intra in legatura cu Dumnezeu si de ai cere iertare pentru cele petrecute .
                  In perioada Vechiului Testament iudeii posteau un post fatarnic ,axat mai mult pe abtinerea de la mancare si bautura ,dar in unele momente ale istoriei lor zbucimate au dat dovada totusi de sinceritate ,deoarece erau constienti ca faptele rele sunt principalul motiv al pedepselor divine .Vazand decaderea poporului evreu si falsa evlavie aratata lui Dumnezeu, Sf. Prooroc Isaia descrie preceptele adevaratului post: „Nu stiti voi postul care imi place?-zice Domnul. Rupeti lanturile nedreptatii, dezlegati legaturile jugului, dati drumul celor asupriti si sfaramati jugul lor. Imparte painea ta cu cel flamand, adaposteste in casa pe cel cel sarman, pe cel gol imbraca-l si nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va rasari ca zorile si tamaduirea ta se va grabi. Dreptatea ta va merge inaintea ta, iar in urma ta Slava lui Dumnezeu…daca dai painea ta celui flamand si tu saturi sufletul amarat, lumina ta va rasari in intuneric si bezna ta va va fi ca miezul zilei”(Isaia 58,6-8;10).
               Mantuitorul Hristos care ura duplicitatea oamenilor ,evlavia falsa si staruinta in pacat ,traseaza principile nou-testamentare referitoare la post pe care orice crestin are obligatia a le avea in vedere in urcusul spre desavarsire, neuitand niciodata ca El, Dumnezeu-omul s-a dat pe Sine exemplu in ceea ce priveste postul, postind 40 de zile in Muntii Carantaniei, fiind ispitit in acele clipe de diavol cu tot felul de ispite, insa iesind de fiecare data biruitor .In predica de pe muntele Maslinilor, Mantuitorul, asemenea lui David, arata ca postul adevarat presupune sinceritate cu tine insuti si cu ceilalti: „Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii;ca ei isi smolesc fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat graiesc voua:si-au luat plata lor.Tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala,ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau, care este in ascuns, si Tatal tau care vede in ascuns, iti va rasplati tie”(Matei 6,16-18).
                 Lumea in care traim este intr-o continua schimbare si de cele mai multe ori nu in bine .Mesajul Evangheliei nu a fost de putine ori transmis eronat de falsii evanghelisti ai zilelor noastre s-au perceput pur si simplu eronat; asa se intampla si cu postul .Oamenii zilelor noastre, cei langa care traim pana la urma, sunt nu de putine ori cei care ne transmit un post diferit de cel predicat de Biserica noastra, nu de putine ori ivirea praznuirii postului Sfintelor Pasti creaza cozi interminabile in supermarketuri ,iar produsele cumparate depasesc cu mult bugetul unei familii modeste .Acest fel de postire cat si abtinerea cu ocazia postului de la mancare cu scopul marsav de a tine cura de slabire nu sunt in nici un caz placute inaintea Lui Dumnezeu .Sa nu uitam ca finalitatea postului este impartasirea cu Trupul si Sangele Mantuitorului ,ori acest fel de post nu ne face vrednici in nici un caz de o asa de mare cinste, deoarece nu este cu nimic diferit de cel al fariseilor,ori noi stim ca Mantuitorul ne-a indemnat sa nu fim precum aluatul fariseilor .
                   Un alt aspect al postului este ca oricine il poate tine ,cu exceptia copiilor, a celor bolnavi si relativ a celor care lucreaza in conditii grele de munca ,si totusi nu sunt putini acei oameni care se sustrag de la a tine post din diferite motive .Sf Vasile cel Mare ne spune in acest sens ,urmatoarele: „Nu-ti gasi scuza in boala trupului sau in slabiciune!Nu-mi spune mie scuzele !Spune-le Lui Dumnezeu, Care stie totul !Imi spui mie ca nu poti sa postesti !Dar sa te ghiftuiesti in toate zilele vietii tale si sa iti strivesti trupul sub greutatea mancarurilor, poti?Stiu ca doctorii nu prescriu bolnavilor mancaruri felurite ,ci post si infranare .Cum dar? Daca poti sa postesti  si sa te infranezi cand esti bolnav ,pentru ce spui ca nu poti sa o faci cand esti sanatos ?”
                   Din cele aratate mai sus putem deduce cu usurinta ca postul tinut din inima cu scopul de a ne curatii si a ne uni cu Hristos este bineprimit de Dumnezeu ,iar „postul”fatarnic, de ochii lumii este un lucru urat si zadarnic.Postul alaturi de rugaciune sunt armele cu care ne-a inarmat Dumnezeu impotriva diavolului si a ingerilor sai ,arme de care nu ne putem lipsi in drumul atat de anevoios spre mantuire .
                   In acest binecuvantat post al Sfintelor Pasti ,post care preinchipuie postul de 40 de zile al Mantuitorului sa incercam ca pe langa post si rugaciune sa savarsim si fapte bune si totodata sa incercam sa nu fim indiferenti cu cei in suferinta ,ca sa ne putem bucura cu toti de marele episod din istoria mantuirii noastre ,Invierea Domnului nostru Iisus Hristos .

                                                                                                                                                          
                                                                                                                                                                        Pr .Constantin F .Milin                       
​

                                                       Sfanta Cruce semnul biruintei noastre            







            Lumea de astazi ,asa cum o cunoastem noi ,nu mai este lumea de odinioara ,cand bunicii nostri nu incepeau nici un lucru fara ca in prealabil sa roste asca o rugaciune insotita intotdeauna de semnul sfintei cruci. Lumea secularizata din zilele noastre este o lume fara Dumnezeu ,o lume in care omul s-a substituit Creatorului Sau, incercand din rasputeri sa-L dea la o parte ,socotindu-L o piedica in calea progresului sau.                                           Lumea de astazi a cazut prada proprilor patimi si placeri;materialismul devenind “religia” multor oameni ai zilelor noastre ,de aceea nu e de mirare ca  preceptele si principile crestine au fost ori inlocuite ,ori date la o parte .Intr-o astfel de lume nu este de mirare ca exista o multime de oameni care pun la indoiala invatatura Evangheliei si in general Sfanta Scriptura .
                    In cei peste 2000 de ani de la Nasterea Mantuitorului s-au pus la indoiala :realitatea Jertfei de pe Golgota ,Sfanta Treime ,Divinitatea Mantuitorului ,a Sfantului Duh ,existenta celor doua firi in Persoana Mantuitorului si altele asemenea acestora ,dar carora Biserica le-a raspuns de fiecare data ,biruinta acesteia ridicand in prim plan oameni de o valoare remarcabila ,cum ar fi :Sf.Irineu de Lyon ,Origen ,Sf.Atanasie cel Mare ,Sf.Vasile cel Mare ,Sf.Maxim Marturisitorul si altii ,a caror scrieri ,un adevarat tezaur patristic ,ne arata intensitatea acestor lupte in sanul Bisericii si totodata impactul pe care l-au avut la acea vreme asupra credinciosilor  invataturile gresite ale unor ereziarhi .Cu toate acestea Sf. Cruce si Sf. Icoane ,a caror dezvoltare au cunoscut un avant considerabil dupa Edictul de Toleranta de la Mediolanum din anul 313 ,nu au fost atacate precum alte dogme ale Bisericii si totusi in perioada iconoclasta ,in timpul Reformei ,cat si in zilele noastre au ajuns sa fie negate intru-totul si considerate fara temei pentru a fi cinstite .
         Sfanta Cruce ,caci despre ea vom vorbi in randurile de mai jos ,a fost preinchipuita inca din timpurile vechi-testamentare .Astfel crucea a fost preinchipuita de toiagul cu care Moise a lovit apa Marii Rosii (Ies.14,16) ,de mainile lui Moise intinse orizontal sprijinite de Aaron si Hur in lupta cu amalecitii (Ies.17,1-12) ,si de sarpele de arama inaltat de Moise in pustie .In perioada cand Imperiul Roman castiga lupta dupa lupta si anexa in cadrul Imperiului tara dupa tara ,rastignirea pe cruce a raufacatorilor ,a talharilor ,a criminalilor ,etc ,a fost instituita ca mijloc de tortura si de reprimare .Moartea pe cruce era considerata rusinoasa si totodata nu era de dorit pentru nimeni din cauza chinurilor greu de suportat .Mantuitorul a ales sa moara pe cruce pentru intreaga omenire ,facand din cruce un altar de jertfa ,un altar spalat si curatit cu Insusi Sangele Sau .
        Crucea a devenit din momentul Jertfei Lui Hristos ,pecete a Lui Dumnezeu si alinare a suferintelor si a necazurilor :”Treci prin mijlocul cetatii ,prin Ierusalim si insemneaza cu semnul crucii pe frunte ,pe oamenii care gem si care plang ....”(Iez.9,4) ,ea este mijlocitoare a preamaririi Lui Hristos :”S-a smerit pe Sine ,ascultator facandu-se pana la moarte-si inca moarte pe cruce”(Filip.2,8) ,crucea este puterea Lui Dumnezeu si semn dinstinctiv intre crestini si necrestini  :”Caci cuvantul crucii pentru cei ce pier este nebunie;iar pentru noi cei ce ne mantuim este puterea lui Dumnezeu.”(1Cor.1,18) ,ea este semnul biruintei asupra mortii si semnul Celei de a Doua  Veniri :”Atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului si vor plange toate neamurile pamantului si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere si cu Slava multa.”(Mt.24,30) ,crucea este lauda Apostolului si implicit a Bisericii :”Mie insa sa nu imi fie a ma lauda fara numai in crucea Domnului…”(Gal.6,14) .
        Ca argument al celor de mai sus trebuie specificat faptul ca descoperirile arheologice din tara noastra si de peste hotare au scos la lumina sute de cruci s-au obiecte  pe care este imprimat semnul Sfintei Cruci provenind din primele patru secole ,care nu fac altceva decat sa intareasca convingerea ca crestinii epocii primare ii acordau o cinstire deosebita .
         Chiar daca este nelipsita din bisericile noastre ,din casele noastre ,de la gatul nostru ,crucea nu se bucura de cinstea de odinioara. Multi o poarta ca pe un simplu talisman ,altii ca pe o podoaba trupeasca uitand parca ca valoarea ei nu consta in cate grame de aur are .Totusi pentru cei care cred cu tarie in puterea ei si o cinstesc ca atare ,crucea este arma cu care Domnul ne-a inarmat impotriva diavolului .

 

                                                                                                                                                                       
​
                                                                                                                                                                             Pr.Constantin F.Milin

 

 

                             Dirijorul Gheorghe Dragoi

 

 

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                       Pr.Constantin Milin

 

 

 

             Satul românesc a fost în trecut locul în care s-au nascut oameni cu caractere puternice ,inconfundabile ,oameni cu sufletul mare  care au daruit din talantul şi zestrea încredinţata lor de Dumnezeu si celor din jur, conştienţi că jertfa lor nu va ramâne într-un con de umbră, ci va fi pildă şi urmaşilor lor, spre propaşirea întregului neam românesc. Un astfel de sat a fost fără îndoiala „Ticfaniul Mic”.
             Oamenii din acest colţ de rai binecuvantat de Dumnezeu au stiut dintotdeauna sa impleteasca munca campului cu serile în care adunaţi fiind laolalta, ascultau cu luare aminte recitându-se poezii de către cei tineri,ori cantându-se melodii populare specifice zonei banatului. Ticfănenţii au pus mare preţ pe muzică, dovada vie fiind fanfara satului şi nu în ultimul rând corul bisericii, recunoscut ca unul dintre cele mai mari si mai apreciate coruri din banat. Un asemenea cor ca cel din „Comuna Ticfaniu Mic” desigur că nu ar fi existat fără bagheta celui ce a fost Compozitorul si Dirijorul Gheorghe Drăgoi.
          Gheorghe Drăgoi s-a nascut în 07 ianuarie 1905 în comuna Ticfaniul Mic (azi Ticvaniul Mic) judeţul Caraş-Severin într-o familie de ţărani pe nume Gheorghe si Vida. Inca înainte de a termina clasele primare a avut nefericirea ca învăţătorul pe care îl avea şi pe care îl stima cu atâta sinceritate sa fie trimis pe front, de unde nu se va mai întoarce niciodata. În aceste condiţii nefaste,copilul Gheorghe se alătură părinţilor la munca câmpului.
             După împlinirea varstei de 20 de ani pleacă la Lugoj unde va învăţa notele muzicale de la prof.Gheorghe Bacau ,iar imediat dupa aceea este chemat la Orşova spre a-şi satisface stagiul militar ,unde la cererea sa este incadrat ca interpret la flaut în muzica militărească. Dupa terminarea stagiului militar se reîntoarce acasă la Ticfaniul Mic, muncind alaturi de părinţii săi.
              Cariera de dirijor şi-o începe în momentul în care consătenii săi il roaga sa se ocupe de corul Lyra al Bisericii Unite din localitate. În paralel cu munca depusă în slujba corului satului natal, G. Drăgoi a creat in localitatea Jitin un cor mixt, din randurile căruia se vor remarca mai târziu doi dirijori, si anume Pavel Metea şi Ion Manda. In timpul celui de al II-lea razboi mondial G. Drăgoi se va afla în Valea Jiului în localitatea Câmpul lui Neag unde pune bazele unui nou cor mixt. Dupa terminarea războiului se reîntoarce acasă, unde în paralel cu activitatea de la Ticfani reorganizează corul din Comorâşte .
                Dupa unificarea Bisericii Unite cu Biserica Ortodoxă, cele două coruri s-au contopit sub bagheta dirijorului Gheorghe Drăgoi, acest lucru ducând corul în cele mai importante concursuri de gen si de unde se va intoarce aproape întotdeauna castigator. Dirijorul G.Drăgoi s-a facut repede remarcat in lumea muzicală a timpului său, grăitor in acest sens sunt cuvintele pline de sinceritate a marelui compozitor Filaret Barbu cu care a purtat o frumoasă corespondenţa şi din care cităm urmatorul fragment: „frate Dragoi, ma grabesc a-ti trimite partitura corului LUGOJANA NOUA, cu conditia ca sa ti-o decopiezi şi să-mi trimiti partitura îndărăt, caci am numai două exemplare. După ce îmi vei restitui aceasta partitură, am sa-ti mai trimit si altele. Ma bucur că am auzit din nou de CORUL Dvs., şi vă doresc spor de muncă şi succese! ”                                                                                                                                                         În anul 1973 Compozitorul și Dirijorul Gheorghe Drăgoi a închis ochii pentru totdeauna bucurându-se de acum de muzica fară pereche a îngerilor lui Dumnezeu.  Prin activitatea depusă în slujba satului său natal, compozitorul Gheorghe Drăgoi a ramas si va rămâne un punct de reper si o personalitate cum rar vom mai avea ocazia sa vedem, dovadă sunt diplomele din incinta casei parohiale care sunt mândria bisericii noastre.
               
     
bottom of page